Greșit, arbitrar, discriminatoriu

     Citesc cu uimire știrea conform căreia ANAF dorește să confiște casele , mașinile de lux sau alte bunuri proprietarilor și administratorilor firmelor care au datorii la stat.

     Nu ar trebui să mă mir deoarece există un precedent prin propunerea fostului ministru Radu Stroe care dorea să confiște mașinile celor care nu-și plătesc la timp amenzile de circulație. Totuși continui să mă mir cât de greșite, arbitrare și discriminatorii pot fi unele decizii ale unui guverna al unei țări membre a Uniunii Europene în secolul de grație XXI.

  De ce consider această propunere greșită ?

  Deoarece niciodată nu omori găina dacă vrei să ai ouă sau niciodată nu elimini din circuitul economic surse de finanțare aflate în ” hibernare”. Singura șansă de reluare a circuitului este scoaterea acestora din hibernare și încurajarea continuării activității.  În termeni de contabilitate simplă ( orice contabil știe acest lucru) valorificarea bunurilor confiscate, fie prin licitare sau vânzare direcționată, nu se ridică niciodată la nivelul recuperării datoriei. Din contră, necesită cheltuieli suplimentare de depozitare, transport și organizare a acțiunii de valorificare.

 Corect ar fi fost ( ar fi util de citit la ANAF experiența argentiniană din perioada 1998-2002. Ref : James Petras : ” Agentina- Depression, Revolt and Recovery. Oxford 2013.) să se înceapă un proces de analiză caz cu caz, să se determine cauzele întârzierilor sau neplatei și să se negocieze o eșalonare a datoriei. Posibilitatea dată unui patron sau adminmistrator de a-și continua activitatea prin eșalonarea datoriei ar fi reprezentat o serioasă motivare a acestora și o cale sigură pentru ANAF de a-și recupera datoria.

 Măsura ar fi greșită și din punct de vedere socio-structural deoarece o mare parte a patronilor și administratorilor sunt reprezentanți ai clasei mijlocii. Prin umilirea și pauperizarea acestora se pierde impactul pozitiv-decisiv pe care clasa mijlocie îl are în dezvoltarea economică și socială.

 De ce este arbitrară ?

 Deoarece nu se poate generaliza cuplabilitatea patronului sau a administratorului în ceea ce privește întârzierea sau neplata dărilor la ANAF. Există o multitudine de cauze dar important este să se cunoască reponsabilitatea directă a persoanelor.  Multe din cauze sunt de natură obiectivă : recesiunea mediului de afaceri național și internațional, dinamica ratei de schimb, condițiile meteo sau nepla de către stat a facturilor și TVA-ului către firme. Iată cum devine extrem de arbitrară decizia culpabilizării personale a patronului și de ce s-ar cere, și din acest motiv, o analiză caz cu caz. Problema este dacă o astfel de analiză este posibilă dat fiind lipsa de personal și de proceduri adecvate ? Evident nu este posibil, lăsând cale liberă generalizărilor și subiectivismului sau poate chiar a partizanatului politic

 O altă întrebare : cum se va determina gradul în care patronul aflat în culpă duce o viață ” de abundență”, considerată a fi prea îmbelșugată pentru datoria pe care o are ? Cum se măsoară, cu ce standarde ? Există coeficienți de egalitarism ca în comunuism ?

 Ar mai trebui spus că proprietatea privată este apărată constituțional și că atacul asupra ei se poate face doar prin instanță dacă s-a dovedit că are o proveniență ilegală.

 De ce este discriminatorie ?

 Deoarece intră în contradicție cu altă măsură guvernamentală, aceea a reducerii cu 50% a ratei de rambursare a creditelor. Cei care vor beneficia de acea amânare și de creditul fiscal pot fi asimilați fără probleme cu patronii datornici. De ce datornicii băncilor sunt amânați și beneficiază de negocieri cu creditorii iar datornicii statului nu au aceleași posibilități ? O altă discriminare apare prin tratarea diferită a patronilor privați față de patronul stat.Clienții politici puși în funcții de conducere la intreprinderile de stat care nu-și plătesc cu anii datoriile vor fi și ei deposedați de bunurile personale ?

Este de înțeles disperarea și panica existentă la nivel guvernamental față de incapacitatea alimentării corecte a bugetului într-un an electoral dar, s-a depășit orice limită. Pe lângă impozitarea excesivă se trece la măsuri ce seamănă din ce în ce mai mult ce cele din perioada ”naționalizărilor” a anilor 1948-1949. În locul acestor măsuri haotice și imorale nu ar fi mai bine ca parlamentul să reia discuția pe proiectul de lege al impozitării marilor averi. Ar fi mai corect și mai european dar ar afecta interesele clientelei politice transpartinice.

12 februarie 2014

 

                                      Economia de la vârful nasului

 

    Se zice în popor că un adevărat gospodar ” vede dincolo de vârful nasului”, adică , am zice noi în termeni moderni, are capacitatea previzionării, a înțelegerii posibilității de a apare în viitor și alte efecte decât cele pe care le așteaptă în prezent.

 Mi-am amintit de această veche zicală românească atunci când am luat cunoștiință de intenția guvernamentală de a stimula consumul prin reducerea cu 50% a ratelolr de rambursare a creditelor pentru persoanelecu un venit până la 1600 lei lunar.
  Nu sunt pe deplin convins că schema teoretică imaginată corect de către domnul ministru Liviu Voinea va funcționa și în practică. Are prea multe variabile opționale și prea puține elemente de predictibilitate dar salut ideia adăugării la export – vechi și prea mediatizat motor de creștere - și a consumului printre posibilii factori de creștere economică.
 Plec totuși de la ipoteza funcționării acestei scheme și a obținerii , măcar pe perioada viitorilor doi ani, a unor sume suplimentare ce ar putea intra în consum.
 Admit și ipoteza intrării directe a acestor sume în consum, excluzând direcționarea lor spre economisire sau alte destinații dinafara sferei consumului.
 Deci, în consecință, privind până la vârful nasului, putem admite că vom putea avea o creștere a consumului ca urmare a aplicării acestei politici.
 Dar dacă privim dincolo de vârful nasului ? Dacă încercăm să privim efectele viitoare, și pe verticala și pe orizontala economiei românești ?
 S-ar putea să avem surpriza identificării a două tipuri de efecte , unele în plan macroeconomic, altele în plan social.
  În plan macroeconomic, efectul pervers cel mai important constă în debalansarea contului curent prin creșterea importurilor. Guvernul merge pe ideia utopică, dacă nu chiar  greșită conform căreaia creșterea cererii interne va impulsiona oferta internă. Greu de crezut dacă luăm în calcul situația dramatică a producției interne (fiscalitate excesivă ,falimente, insolvență, creșterea prețului gazului natural ) incapabilă să se ”revigoreze” atât de rapid și  numai prin stimularea cererii fără o implicare a creditării bancare ( implicarea băncilor în economia reală este la cel mai mic nivel din UE) și fără o relaxare fiscală ( din contră, asistăm la o creștere a acesteia prin accizarea carburantului și a taxei ” pe stâlp”).
 Efectul sigur este însă creșterea importului și a deficitului contului curent care vor acționa în direcția anihilării efectului pozitiv pe care creșterea consumului l-ar putea avea asupra creșterii economice.
 Ne mai putem aștepta și la o înrăutățire și mai gravă a structurii economiei prin creșterea și mai are a ponderii activităților comerciale față de ce  a activităților de producție materială ( deja situate la un nivel de peste 30%). În condițiile dificile de implicare a capitalului la nivelul întreprinderilor mici și mijloci, cei care vor investi în activități comerciale vor fi lanțurile de super și hiper marketuri cu consecințe directe asupra monopolizării desfaceii și fixarea prețurilor cu amănuntul.
  În plan social, efectele măsurii sunt paradoxale deoarece ea este preconizată să devină operațională într-un context fiscal nefavorabil. Astfel, va intra în vigoare accizarea carburantului ca și impozitul pe utilaje industriale care vor conduce la o creștere considerabilă, în cascadă, a tuturor prețurilor. Mai trebuie adăugată și creșterea cu 40% a prețului gigacaloriei care a condus , încă de la 1 februarie ac., la încetarea activității unei importante părți a producției românești de legume de seră, fapt care favorizează creșterea prețurilor la legumelor din import. Deja prima lună a anului 2014 a marcat o creștere a prețurilor la această categorie de mărfuri.
 Calculele ( publicate de diverși analiști) arată că anual, o familie de trei persoane vor cheltui în plus datorită acestor scumpiri cca 1650-1700 lei dar plusul de venit datorat reducerii cu 50% a ratelor la credit vor aduce un venit suplimentar doar de cca.500 lei
Diferența dintre cele două sume nu ne poate convinge că va exista o creștere a consumului ci, în cel mai bnu caz, doar șansa de supraviețuire a persoanelor în cauză.
 O analiză simplă, iată, nu conduce la concluzia că măsura de reducere cu 50% a ratelor nu are ca scop creșterea consumului ci doar încercarea de a menține pe linia de plutire o categorie săracă a populației ( venit de 1600 lei), în condițiile unui an dificil nu numai din punct de vedere economic ci și politic. Este, astfel, o măsură ce nu poate să nu fie suspicionată de populism și interes electoral.

12 februarie 2014