O lege cu dedicație
Spectacolul de înaltă clasă ( politică)
susținut în această săptămână de formația de muzică lăutărească ” Trio Nana”,
ai cărei componenți Băsescu, Ponta, Firea și-au dovedit încă odată vituozitatea
dâmbovițeană, a eclipsat două evenimente care ar merita totuși atenția :
Uniunea Bancară și Legea insolvenței.
Plenul
Parlamentului European a votat
marți 15 aprilie proiectul Uniunii
Bancare. În aceiași zi, Proiectul de
lege privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă a fost
adoptat de plenul Camerei Deputaţilor din Parlamentul României .
Uniunea
Bancară poate fi definită prin câteva fraze rostite de către comisarul pentru piața
internă Michael Barnier :”Este finalul epocii recapitalizărilor masive ale
băncilor.
Falimentul unei bănci europene este un pericol de anvergură națională atunci
când guvernul încearcă să o salveze pompându-i bani din bugetul național.Este
un atac direct asupra cetățenilor contribuabili ai căror bani sunt cheltuiți
pentru repararea greșelilor altora” ( Euronews.15/IV.2014).
Altfel spus, mecanismul de lichidare al
băncilor din zona euro aflate în dificultate ( mecanism de rezoluție) nu va mai
permite ca eventualele costuri să fie suportate de către contribuabili ci de
către însăși sectorul bancar.
Chiar dacă a venit mai târziu decât ar fi trebuit, Uniunea Bancară arată
o schimbare radicală în concepția europeană privind politicile anti criză. Dacă
în primii ani după izbucnirea crizei soluția părea a fi recapitalizarea
băncilor din bani publici, pe spezele contribuabililor, odată cu apariția
Uniunii Bancare se recunoaște nu numai ineficiența unei astfel de metode în
absența unor reforme profunde ale sistemului bancar dar și faptul că nu numai
cetățeanul trebuie să suporte efortul de
ieșire din criză. În același timp, se recunoaște rolul determinant pe care
continuă să îl aibă statul în rezolvarea problematicii economice și sociale
prin faptul că renunțarea la cheltuiala generată de recapitalizarea băncilor
aduce bugetului posibilitatea orientării suplimentare a unor cheltuieli spre
creșterea veniturilor salariale și de pensii în vederea creșterii consumului.
Iată cum, asistăm prin efectele Uniunii
Bancare la declanșarea unui lanț de procese care, pe lângă efectele directe
asupra însănătoșirii sistemului bancar se înscriu într-o tendință de renunțare
la politicile de austeritate prin impulsionarea consumului.
Printr-o coincidență, în aceiași zi în care se
vota la Strasbourg Uniunea Bancară, la
București se vota Legea insolvenței.
Din
păcate, este doar o coincidență de zi nu și de idei.
Dacă
Uniunea Bancară contribuie la combaterea evaziunii și la întărirea capacității bugetului
de finanțare a economiei, Legea insolvenței românești aduce prejudicii
procesului de colectare a veniturilor la buget și tolerează evaziunea.
Astfel, pe lângă faptul că elimină noțiunea de
bancrută și lasă numirea administratorului judiciar la dispoziția debitorului,
faţă de legea în vigoare (legea
85/2006), unde se situau pe locul 4, în noua lege creanţele bugetare
retrogradează pe locul 5 în lista priorităţilor de recuperare.Mai mult decât
atât, Comisia Juridică a
eliminate din textul propus spre adoptare o serie de articole care reglementau
răspunderea administratorului sau lichidatorului judiciar.
Conform
declarațiilor publice ale analiștilor fiscali, noua lege elimină posibilitatea
deschiderii unor acţiuni penale împotriva acelora care, cu rea intenţie, ascund
sau furnizează instanţelor documente neconforme cu realitatea iar numirea
practicantului în insolvenţă nu mai este în sarcina exclusivă a judecătorului,
acesta poate fi desemnat la cererea debitorului. Conform statisticilor
oficiale, 12.798 de companii au cerut în anul 2013 intrarea în insolvenţă, marea
majoritate ajungând în faliment afectând capacitatea de colectare a veniturilor
la buget, mai ales în condițiile în care se estimează că cca.opt miliarde de
euro creanțe bugetare sunt blocate prin proceduri de insolvență.
Concluzia
exprimată la unison de către specialiștii intervivați în media este aceea că dispariția
infracțiunilor susamintite din textul noii legi păstrează vechea problemă a
insolvențelor în România : folosirea insolvenței
ca formă de evaziune fiscală.
Prin modul cum
a fost ” ajustată și cosmetizată” noua lege a insolvenței nu se poate elimina
supiciunea de ” dedicație”. Este evident că legea trebuie să promoveze insolvența ca nouă și mai elaborată metodă a clientelei
politice de a evaziona bugetul.