In memoriam                                                 

 

                                                        TITA

 

    A plecat dintre noi actrița Ruxandra Sireteanu.

    Eu îi spuneam Tita. Așa i se spunea când, cu mulți ani în urmă, a fost colegă de clasă și cea mai bună prietenă cu sora mea . Și sora mea a plecat dintre noi. A plecat demult, în 1980. Nu m-am mai văzut cu Tita după moartea surorei mele dar i-am urmărit cariera. O carieră strălucită, demnă de talentul și cultura sa , necontaminată de microbul cabotinismului din arta economiei de piață.

  Nu a fost o vedetă de televiziune și nici nu i-a acordat primăria o stea pe asfalt, nu a făcut publicitate farmaciilor și nici nu a fost invitată la Măruță. Nici măcar nu a fost ” profesor” la vreo media academy.
 Și-a trăit viața cu demnitatea celui care a înțeles că actorul trebuie să rămână actor chiar dacă teatrul devine un SRL sau un IMM.
 A înțeles că actorul este unul dintre principalii artizani ai actului de importanță națională a culturalizării cetățeanului de rând, a celui care prin teatru poate lua contact cu marile valori culturale ale umanității, uitate de multe ori în ultimii douăzeci de ani sub presiunea manelistică și telenovelistică.
Tita a fost fata unui alt adevărat actor : maestrul Nicolae Sireteanu. De la el a moștenit nu numai talentul ci și respectul față de spectator. Artistul emerit  Nicolae Sireteanu venea săptămânal la școala unde învăța fiica sa pentru a se întâlni cu copiii. Spunea că pentru a deveni ” spectator de teatru” trebuie să te pregătești din copilărie prin cât mai multă lectură și, mai ales, prin obținerea capacității de a înțelege personajul nu ca pe un individ izolat ci ca pe un simbol al unei situații.
 Îmi amintesc că am asistat la o astfel de întâlnire de la școala surorii mele când maestrul Sireteanu a explicat ce a vrut să spună Eminescu în Scrisoarea a III-a și cum ar trebui să fie recitată. Spunea că Eminescu nu a vrut să descrie o bătălie ci modul demn în care voivodul  Mircea aborda bătălia cu otomanii. Cred că aveam vreo 10-12 ani dar îmi amintesc că m-a făcut să mă simt mândru că mă chema ca pe voivod iar, mai tărziu, am cumpărat cu cinci lei de la librăria care se afla pe locul actualului Hotel Dorobanți ( Howard-Johnson) poeziile lui Eminescu în Editura pentru toți. Fără îndoială  Nicolae Sireteanu a contribuit la orientarea lecturii mele la acea vârstă

  Odată cu Ruxandra Sireteanu se stinge o familie de actori.

  O familie care a lăsat mult în urmă și căreia îi datorăm mult.