Mircea Coșea

22 februarie 2014

 

 

                       Legea terenurilor agricole : trădare sau prostie ?             

 

 

 

Camera Deputaţilor a adoptat cu 256 de voturi "pentru" și doar 51 de voturi "împotrivă" proiectul Legii terenurilor agricole.
     Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a spus, în plen, că este o lege foarte bună şi că a profitat de cererea de reexaminare a preşedintelui pentru a simplifica şi mai mult procesul de vânzare a terenurilor aflate în extravilan. "Cu alte cuvinte, cetăţeanul care doreşte să vândă nu trebuie să facă decât un singur drum la primărie, unde trebuie să meargă cu oferta pe care o are pentru vânzarea terenului respectiv, după care aşteaptă acasă, primăria îi va transmite acasă, pe cale poştală, avizul pentru vânzare sau dacă sunt alte problem” a precizat ministrul.

    Deci, este simplu, bine și frumos !

    Am devenit și mai europeni iar domnul ministru și mai lăudat pentru grija pe care o poartă agriculturii românești.

   Consider adoptarea acestei legi de către clasa politică aflată în present la guvernare ca pe un act iresponsabil posibil de explicat fie prin trădarea interesului național, fie prin incompetență și prostie.
  Nu sunt adeptul și nici măcar simpatizantul celor care încearcă să atace actul de vânzare a terenului românesc către străini prin aclamarea patriotardă a nevoii exclusive de păstrare a patrimoniului național doar în posesia cetățenilor români. Mi se pare comică și desuetă apelarea la poeziile lui George Cojbuc sau la luptele
”seculare” ale străbunilor noști pentru pământ.
  Lumea s-a schimbat mult și, volens nolens, trebuie să admitem libera circulație a capitalului și legile pieței globalizate dar, există limite și nuanțe de care trebuie să ținem seama.
 Mă așteptam ca cei care au votat să aibă în vedere măcar două evenimente relative recente. Primul este creșterea economică record a României în 2013, unanim acceptată ca fiind rezultatul aproape exclusive al producției agricole. Al doilea este faptul că tot în 2013, Petrom a obținut și el un profit record dar care în cea mai mare măsură a fost capitalizat nu în România ci de către OMV în Austria. Este cunoscut faptul că Petrome a înregistrat anul trecut câştiguri istorice de aproape 1,1 miliarde euro, și că a generat  jumătate din profitul OMV. Profiturile record ale companiei Petrom demonstrează că OMV a făcut "afacerea secolului" în urmă cu zece ani. Statul român s-a ales la momentul tranzacţiei din 2004 cu suma de 669 milioane euro, dintr-o valoare totală a tranzacţiei de 1,5 miliarde euro.

  Nimic din aceste cifre nu a trezit atenția parlamentarilor ?

  Concluzia este însă extreme de simplă : pe de o parte, tragem concluzia că agricultura este cel mai important element  de creștere, fiind, de departe, cel mai reprezentativ factor de avantaj comparativ de care dispunem; pe de altă parte,reieșe foarte clar faptul că vânzarea resurselor natural și minerale   (hidrocarburi, teren agricol) conduce la pierderea substanțială a capacității României de a capitaliza în interiorul și în favoarea țării valoarea adăugată obținută prin explotarea propriilor resurse.

  Nici un străin nu va pleca cu perolul nostru în canistră sau cu pământul în sacoșe dar, prin vânzarea resurselor, va pleca cu rodul folosirii acestora, privând economia românească de posibilitatea finanțării politicilor economice și sociale. În timp ce OMV se autofinanțează prin petrolul românesc, statul roman nu se poate finanța decât prin împrumuturi externe, cu consecințe dramatice asupra viitorului.
 O țară nu are șanse să se dezvolte sănătos și durabil decât în măsura în care reușește să capitalizeze intern rezultatele valorificării resurselor sale ( naturale, intelectuale, cultural,etc)
 Legea vânzării pământului lezează orgoliile naționale dar mult mai important este faptul că reprerzintă încă o lovitură dură dată societății și economiei românești în eforturile lor de a capitaliza intern rodul muncii și resurselor noastre.

 Nu reușim să uităm celebrul și umilitorul refren : munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă.

------------------------------------- 

                              

Mircea Coșea

21 februarie 2014

 

                               La ce este bună creșterea economică ?

 

    Poate vă întrebați la ce este bună creșterea economică, adică a PIB-ului ?

    Simplu : la dezvoltare.
    Poate vă mai întrebați și la ce este bună dezvoltarea ?
    Simplu : la obținerea unei stări mai bune a economiei care , direct sau indirect, duce la o îmbunătățire a condițiilor de viață ale populației.
     Dar poate vă întrebați și la ce este bună această creștere economică record de peste 3% a economiei românești  dacă nu a contribuit cu nimic nici la dezvoltare și nici la îmbunătățirea condițiilor de viață ?
    Într-adevăr, deși s-a întregistrat o creștere record, economia românească nu a reușit să aducă nimic în plus populației. Ba din contră, situația s-a înrăutățit din punctul de vedere al puterii de cumpărare și în foarte scurt timp, pentru a acoperi găurile din buge,t se vor introduce acciza pe carburant și așa numitul impozit pe stâlp. Explicația este deja cunoscută. A fost doar o creștere conjuncturală fără efecte imediate și nici de perspectivă asupra stării economiei.
   Dar a fost o creștere !
   O creștere care ne-a situat pe primul loc în Europa.
   Oricum am lua-o , este un succes și un argument de netăgăduit în favoarea imaginii României. Nu este de neglijat faptul că România a reușit să fie mai dinamică decât toți ceilalți 27 membrii ai UE.
   Iată că mai avem un răspuns la întrebarea inițială : la ce este bună creșterea economică ? Este bună și pentru imagine. În primul rând pentru imaginea pe piețele de capital. Încrederea investitorilor și a creditorilor externi crește față de potențialul românesc, crește încredere în capacitatea de dezvoltare a pieței interne și, în consecință, față de capcitatea de valorificare mai bună a  capitalului investit în România decât în alte țări care n-au reuși să crească atât de mult. Piața de capital este mai interesată de cifra creșterii decât de modul cum ea se reflectă în viața de zi cu zi a populației.
   Este un moment important pentru schimbarea conceptului de guvernare. Sub aureola creșterii record, guvernul ar putea declanșa o politică mai dinamică și mai agresivă de atragere a capitalului străin și de obținere a unor credite cu bobânzi mici pentru finanțarea programelor de investiții.
  Din păcate, suntem pe punctul de a pierde această șansă deoarece pentru orice investitor atractivitatea unei zone nu este dată doar de ritmul de creștere ci și de un alt important ” indicator” al siguranței investiției care este stabilitatea politică.
  Nu este nevoie să scriu nici măcar o frază despre stabilitatea politică. Ceea ce se întămplă în prezent la nivelul coaliției de guvernare a ajuns un fel de ” breaking news comic” pentru oricine dintre noi. Încet dar sigur, clasa noastră politică distruge orice șansă de a valorifica ceea ce ne-a dat Dumnezeu, căci de la el avem creșterea economică record. Fără ploile Lui n-am fi avut cu ce să ne lăudăm.

  Bună e vorba aia : Dumnezeu îți dă dar nu-ți bagă în traistă.

-------------------------------

 

 

 

     

In memoriam                                                 

 

                                                        TITA

 

    A plecat dintre noi actrița Ruxandra Sireteanu.

    Eu îi spuneam Tita. Așa i se spunea când, cu mulți ani în urmă, a fost colegă de clasă și cea mai bună prietenă cu sora mea . Și sora mea a plecat dintre noi. A plecat demult, în 1980. Nu m-am mai văzut cu Tita după moartea surorei mele dar i-am urmărit cariera. O carieră strălucită, demnă de talentul și cultura sa , necontaminată de microbul cabotinismului din arta economiei de piață.

  Nu a fost o vedetă de televiziune și nici nu i-a acordat primăria o stea pe asfalt, nu a făcut publicitate farmaciilor și nici nu a fost invitată la Măruță. Nici măcar nu a fost ” profesor” la vreo media academy.
 Și-a trăit viața cu demnitatea celui care a înțeles că actorul trebuie să rămână actor chiar dacă teatrul devine un SRL sau un IMM.
 A înțeles că actorul este unul dintre principalii artizani ai actului de importanță națională a culturalizării cetățeanului de rând, a celui care prin teatru poate lua contact cu marile valori culturale ale umanității, uitate de multe ori în ultimii douăzeci de ani sub presiunea manelistică și telenovelistică.
Tita a fost fata unui alt adevărat actor : maestrul Nicolae Sireteanu. De la el a moștenit nu numai talentul ci și respectul față de spectator. Artistul emerit  Nicolae Sireteanu venea săptămânal la școala unde învăța fiica sa pentru a se întâlni cu copiii. Spunea că pentru a deveni ” spectator de teatru” trebuie să te pregătești din copilărie prin cât mai multă lectură și, mai ales, prin obținerea capacității de a înțelege personajul nu ca pe un individ izolat ci ca pe un simbol al unei situații.
 Îmi amintesc că am asistat la o astfel de întâlnire de la școala surorii mele când maestrul Sireteanu a explicat ce a vrut să spună Eminescu în Scrisoarea a III-a și cum ar trebui să fie recitată. Spunea că Eminescu nu a vrut să descrie o bătălie ci modul demn în care voivodul  Mircea aborda bătălia cu otomanii. Cred că aveam vreo 10-12 ani dar îmi amintesc că m-a făcut să mă simt mândru că mă chema ca pe voivod iar, mai tărziu, am cumpărat cu cinci lei de la librăria care se afla pe locul actualului Hotel Dorobanți ( Howard-Johnson) poeziile lui Eminescu în Editura pentru toți. Fără îndoială  Nicolae Sireteanu a contribuit la orientarea lecturii mele la acea vârstă

  Odată cu Ruxandra Sireteanu se stinge o familie de actori.

  O familie care a lăsat mult în urmă și căreia îi datorăm mult.

Petrolul românesc îi îmbogăţeşte pe austrieci

Actualitate Companii - Andreea Stoica / andreea.stoica@curierulnational.ro
(citeste alte articole de acelasi autor »)

Petrom a avut anul trecut un profit-record de  aproape 1,1 miliarde euro, jumătate din bani mergând la grupul austriac OMV, acţionarul majoritar al companiei
Coşea: Profitul-record este rezultatul unui mediu prielnic pe care ţara noastră îl oferă companiilor, prin redevenţe mici şi printr-o piaţă nereglementată
"Deşi România nu înregistrează o creştere economică importantă, preţul la combustibil este în continuă creştere"

Petrolul românesc îi îmbogăţeşte pe austrieci, în condiţiile în care Petrom a avut şi în 2013 o contribuţie importantă la profitul acţionarului său majoritar, OMV. Activând pe o piaţă nereglementată, un nivel al redevenţelor foarte mic şi preţuri în creştere la carburanţi, România este un loc "prielnic" în care corporaţiile să facă profit şi pe care să îl transfere proprietarilor din alte ţări.
Petrom a anunţat astăzi un profit net record de aproape 1,1 miliarde de euro, în creştere cu 13% faţă de 2012. Din cele 1,085 miliarde euro profit atribuibil acţionarilor, compania austriacă cu deţinere majoritară la Petrom, OMV, va primi circa 553 milioane euro, iar statul român şi Fondul Proprietatea, care au fiecare câte 20%, vor primi câte 217 milioane euro. Restul acţionarilor, care au în total 9,35% din SNP, vor împărţi aproximativ 100 mil. euro.
Astfel, profitul-record anunţat de Petrom este rezultatul unui mediu prielnic pe care ţara noastră îl oferă companiilor, prin redevenţe mici şi printr-o piaţă nereglementată şi neconcurenţială.
Analistul economic Mircea Coşea a declarat pentru Curierul Naţional că profitul-record de aproape 1,1 miliarde de euro nu este surprinzător. "Deşi România nu înregistrează o creştere economică importantă, preţul la combustibil este în continuă creştere", a spus acesta, adăugând că Petrom nu a avut anul trecut investiţii la nivelul pe care l-a promis.
"Piaţa distribuţiei de carburanţi nu este o piaţă liberă, ci una în care există un monopol, o înţelegere privind preţurile", a mai spus Mircea Coşea.

Companiile îşi fac jocul după propriile reguli

Analistul economic a explicat că Petrom activează pe o piaţă care nu este reglementată cum ar trebui, deşi Consiliul Concurenţei a început să analizeze această industrie, nu a ajuns încă la nişte concluzii finale şi nici nu a luat măsurile pe care ar fi trebuit să le ia.
"Există un climat bun pentru ca aceste companii să aibă profituri-record şi pentru că redevenţele sunt mici", a completat Mircea Coşea, adăugând că  în aceste condiţii profitul Petrom va continua să fie şi mai ridicat în următorii ani.
Potrivit acestuia, Petrom este un posibil investitor serios, dar până atunci, în contextul în care piaţa este neconcurenţială, creşterea profiturilor este un rezultat al faptului că jucătorii îşi fac jocul după propriile reguli.
"Petrom are un program de investiţii promiţător, iar dacă Guvernul se ţine de cuvânt şi nu mai impozitează profitul reinvestit, compania ar putea deveni un investitor serios", a încheiat Mircea Coşea.

 

 

         ”   Quand la Chine s’eveillera, le monde tremblera ” ?

 

     Celebra frază napoleoniană ” Quand la Chine s’eveillera, le monde tremblera”  (Când China se va trezi, lumea va tremura), devenită celebră ca titlu al best sellerului publicat de membrul Academiei Franceaze Alain Peyreffite în 1980, cred că trebuie citată cu semnul întrebării. Oare chiar s-a trezit China și dacă da, chiar va tremura lumea?

 

  Cum și când s-a ” trezit” China

 

  ”  Modelul chinez de dezvoltare, denumit de literatura economică  melting-pot,este   o combinație de puțin leninism, o doză de liberalism, mai multe doze de confucianism și o picătură de social democrație europeană” (Jean-Michel Quatrepoint : ”Mourir pour le Yuan. Comment eviter un guerre mondiale” Francois Bourin Editeur.2011.)

  Astfel,milenara cultură chineză  nu s-a oprit la descoperirea busolei, monedei,  hârtiei, rachetei, mătăsii sau prafului de pușcă. A descoperit și un mod de combinare a ceea ce părea că nu se poate combina : comunismul cu capitalismul.     Economia chineză este o economie mixtă extrem de bine controlată  de o forță politică inteligentă și pragmatică ce a lăsat sectorul privat să se dezvolte. A fost deschisă economia pentru marile societăți mutinaționale cu condiția de a transfera tehnologiile cele mai moderne și a facilita ,prin marketingul lor, exportul produselor spre cele mai competitive piețe occidentale. Dezvoltarea spectaculoasă a acestei curioase economii mixte s-a datorat însă nu numai eforturilor în planul politicii interne ci și efortului guvernamental de a accede la Organizația Mondială a Comerțului, facilitând exportul spre țările occidentale și Japonia prin liberalizări vamale.

      Reformele economice nu au fost nici precedate, nici acompaniate și nici urmate de reforme politice. Liberalizarea economiei nu a însemnat și liberalizarea politică, nefiind făcute nici un fel de concesii în domeniul pluripartitismului, al drepturilor omului, al libertăților civice sau ale libertății de exprimare.

   China a obținut succese economice spectaculoase și o creștere importantă a nivelului de trai al unei populații de peste un miliard de persoane construind cu ajutorul unui stat autoritar și un partid unic o economie de tip capitalist înalt concurențională.

       Criza nu a putut fi însă ocolită. Pentru prima dată în ultimle două decenii s-a încetinit ritmul de creștere, au apărut dificultăți la export, s-au intensificat mișcările revedicative ale muncitorimii, s-au aplificat probleme pieței imobiliare, se prefigurează o fugă a capitalului național spre țări mai stabile.

   Din ce în ce mai mulți analiști  au o părere sceptică despre viitorul ecomomic al Chinei.   Ultimii ani au adus pe piața previziunilor o mulțime de studii cu concluzii îngrijorătoare, chiar pesimiste privind capacitatea economiei chineze de a rezista nu numai actualei crize dar și variatelor procese de reașezare a zonelor de putere într-o lume a globalizării neoliberale. De la Nouriel Roubini la Jean Luc Buchalet, o pleiadă de cercetători ai Chinei au criticat fie faraonismul investițional, fie lipsa de politici sociale, fie lipsa de drepturi democratice, fie discrepanțele teritoriale, fie supraîncălzirea economiei, fie poziția față de Tibet și Taiwan, fie alte și alte elemente care apăreau în concepțiile lor ca iminente pericole pentru progresul , dezvoltarea și stabilitatea viitoare a Chinei

 Este oare posibil ca în contextul acestor dificultăți reale, China să-și urmeze drumul spre supremația economică mondială ?

  Se crede că dificultățile vor continua și că tipul de economie mixtă practicat până în prezent și-a epuizat avantajele, evidențiind tot mai des dezavantaje atât în planul evoluției sociale, al inegalităților de venituri și, mai ales al inegalității dezvoltării regionale.Conștienți de aceste pericole, decidenții politici chinezi încearcă o perfecționare și o adaptarea a modelului de dezvoltare la noile condiții.

 Al XII-lea plan cincinal ( 2011-2015) este o dovadă în acest sens. Numită  ”creștere intensivă”, dezvoltarea pe această perioadă încearcă să reorienteze modelul economico social într-o direcție mai adecvată cerințelor și restricțiilor competiționale ale periadei post criză, cu instrumente de politică economică mai flexibile în scopul impulsionării consumului intern, a activităților de progres tehnic prin cercetare-dezvoltare și , ma ales, prin echilibrarea raportului cost/benficiu la nivel macroeconomic ceea ce ar duce la diminuarea inegalităților în raportul investiții productive/servicii sociale. Cu toate acestea,  se asteaptă ca economia chineză să-și pondereze creșterile în  următorii ani, cifrele estimate ajungand până la 8 procente, deși de aproape un deceniu creșterea de 8 procente a fost considerată oficial, de catre autoritățile  chineze, ca fiind minimul necesar pentru a menține stabilitatea socială. A doua putere economică a lumii nu se poate  mândri nici cu o poziție  importantă în termenii performanțelor indicatorilor dezvoltării umane.  Calculați de către Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare ( PNUD) pe baza a trei criterii :  calitatea serviciilor medicale, accesul la educație și nivelul material de trai, acești indicatori situează China doar pe locul 89, mult în urma principalilor ei competitori economici: Statele Unite ale Americii, Japonia, Germania sau Marea Britanie. Ca urmare, autoritățile chineze încearcă să navigheze printre două pericole: unul este acela al supra-stimulării economice, care poate produce inflație, iar celălalt este cel al scăderii economice prea bruște care ar putea determina un șoc social.Măsurile în domeniul politicii monetare  se lasă încă așteptate, dovadă că autoritățile nu au ajuns încă la o concluzie certă privind ireversibilitatea încetinirii ritmului de creștere, încercând să contracareze prin stimularea investițiilor interne în proiecte gigantice de infrastructură ca și prin căutarea unor noi oprtunități de plasare a unor disponibilități financiare pe piețele străine.( Liming Wang : ” Rising China in the Changing World Economy”. Routlege.2012;)

 

 

 

 

                     De la primul la al doisprezecelea plan cincinal de dezvoltare

 

                   Perioada                                            Obiective                                                              

 

                1953 – 1957                                 Creșterea producției industriale cu 15% prin

                                                                   realizarea a 156 de mari proiecte  ale

                                                                   politicii de industrializare. Depășirea produc-

                                                                   ției industriale a Marii Britanii și ajungerea din

                                                                   urmă a porducției industriale a Statelor Unite ale

                                                                   Americii.

                1958 – 1962                                 Accelerarea creșterii producției de oțel și a recol-

                                                                   telor agricole . Continuarea procesului de industria-     

                                                                   lizare. Depășirea producției industriale a Marii Brita-

                                                                   nii și ajungerea din urmă a producției industriale a

                                                                   Statelor Unite ale Americii.

               1966 -  1970                                 Pregătirea pentru război și punerea industriei de

                                                                   apărare pe o poziție prioritară. Accelerare cercetării

                                                                   inovării, tehnicii și tehnologiei în industria de apă-

                                                                   rare. Dezvoltarea transporturilor și infrastructurii.

                1971 – 1975                                 Continuarea pregătirii pentru război prin modernizarea

                                                                   industriei militare. Punerea agriculturii și a infrastruc-

                                                                  turii pe poziții prioritare în alocarea investițiilor.

                1976 -  1980                                 Înnoirea conceptelor și strategiilor de dezvoltare prin

                                                                   promovarea reformelor economice de dezvoltare a

                                                                   instituțiilor și instrumentelor pieței.

                1981 – 1985                                 Continuarea procesului de implementare a reformelor

                                                                  de restructurare și modernizare a economiei. Realiza-

                                                                   rea unei creșteri minime a producției industriale și

                                                                  agricole cu 4-5% anual.

                1986 – 1990                                Continuarea și consolidarea procesului de reformare a

                                                                  economiei. Dublarea PIB față de 1980. Începerea

                                                                   procesului de edificare a unei societăți cu un nivel

                                                                   mediu al bunăstării.

                1991 – 1995                                Adâncirea și consolidarea reformelor economice prin

                                                                  trecerea la o economie de tip ” opening-up policy”.

                                                                  Modernizarea structurii industriale, ridicarea ritmului

                                                                  de creștere economică de la  6 la 8-9% anual.

              1996 – 2000                                  Creșterea PIB/capita de patru ori față de 1980.

                                                                  Eliminarea sărăciei prin permanenta ridicare a nivelu-

                                                                  lui de trai în cadrul unei economii socialiste de piață.

               2001 – 2005                                 Concentrarea pe dezvoltare și restructurare prin

                                                                  implementarea celei de a treia etapă a transformării

                                                                  Chinei într-o țară din categoria ” upper-midle income”

               2005 – 2010                                 Continuarea procesului de modernizare și creștere a

                                                                  competitivității internaționale.Dublarea PIB/capita în

                                                                  2010 față de 2000.

               2011 – 2015                                Cercetarea științifică devine prioritate națională. Con-

                                                                 tinuarea procesului de modernizare și restructurare

                                                                 economică. Stimularea creșterii cererii interne.

                                                                 ( În 2015 ponderea serviciilor în PIB va trebui să ajungă la 47%

                                                                 față de 43 % în prezent.Rata urbanizării va atinge 51% față de

                                                                 47% în 2010; ponderea cercetării-dezvoltării în PIB va fi de

                                                                 2,2% față de 1,8% iar ponderea energiilor ecologice în total

                                                                 consum energetic va fi de11,4% față de 6% în prezent.)                    

               

 

Sursa : National Development and Reform Commission. Xinhua News Agency. 2011.

 

 

 

  Politica ” deal win-win”

 

 Nu există nicio îndoială că asistăm nu doar la o ” trezire” a Chinei în termenii  amenințători formulați de Napoleon Bonaparte ci și la ” trezirea” la realitate a întregului complex al economiei globale. A devenit clar pentru întreg mapamondul că, indiferent de dificultăți sau probleme de dezvoltare, nimic nu se mai poate întâmpla în relațiile și raporturile economice globale fără a ține cont de forța Noului Imperiu de Mijloc. Este edificator în acest sens faptul că însăși președintele Barack Obama  a trebuit să realizeze acest lucru. Chiar dacă la summitul APEC de la Honolulu din 2011 a declarat că Statele Unite ”s-au săturat de practicile comerciale si monetare ale Chinei” și a insistat ca statul chinez să permită monedei naționale să crească în valoare pentru a nu mai aduce daune companiilor americane,  oficialii chinezi au raspuns acuzațiilor declarând că” nu se pot supune unor regulamente economice internaționale pe care nu le-au semnat.
Dacă regulile sunt facute de comun acord și China ia parte la luarea deciziilor, atunci China le va respecta. Dacă aceste reguli sunt făcute de una, sau câteva țări, atunci China nu are obligația sa le respecte".

  Intrarea ”elefantului în magazinul cu porțelanuri”, ca să folosim expresia lui Pascal Lamy , adică a Chinei în Organizația Mondială a Comerțului, este regretată azi de puterile occidentale dar este prea târziu.Atunci s-a considerat  minor pericolul ca elefantul să spargă porțelanurile. Nu s-a estimat bine capacitatea Chinei de a depăși atât de rapid stadiul de  ” made în China”pentru a ajunge în stadiul ” made by China”.După 13 ani de la intrarea Chinei în OMC este cam târziu să contești locul și rolul său în comerțul internațional și să încerci să-i impui restricții sub pretextul respectării unor regului de joc dacă nu au fost cunoscute și acceptate de aceasta.

   Pentru a dezactiva eventualele căderi de ritm, considerate pericole majore pentru atingerea obiectivului supremației mondiale, China abordează în prezent politica  ”deal win-win ”( ” emergence pacifique”) , adică un asemenea fel de manifestare a influenței economiei chineze la nivel  mondial încât să se asigure avantaje de ambele părți, și de partea economiei mondiale dar și de partea economiei chineze.

 Conceptul  deal win-win stă la baza interesului evident pe care China îl are de a-și utiliza disponibilitățile financiare pe piețe străine. Pătrunderea acestor diponibilități într-o maniera masivă pe arii economice largi, cum ar fi continentul african  sau suprafețe imense de teren agricol din Peru până în Ucraina, arată interesul valorificării unui nou și important avantaj pe care l-a căpătat în ultimii zece ani economia chineză. Este avantajul trecerii la o altă etapă a prezenței Chinei în economia mondială.

 După faza ” made in China” și ” made by China” s-a trecut la faza ” Paid by China”.

 Este faza în care concurența de piață pe care China o face economiilor occidentale prin raportul marfar cost/calitate este dublată de o concurență mult mai puternică, aceea a capitalului. Disponibilitatea de capital pe care  China o are în prezent, potențată de conceptul win-win al valorificării acestuia pe piața globală ca și de dificultățile actuale ale piețelor de capital occidentale, conferă Chinei posibilitatea accesării rolului de actor principal pe piața internațională a capitalului.

 

Oare chiar ” tremură” cineva ?

 

  Un eveniment recent mă determină să cred că într-adevăr cineva a început să tremure de frica Chinei. Nu este un secret că Uniunea Europeană și, în general, economiile occidentale nu s-au simțit bine în ultima perioadă , acuzând de multe ori necazurile pricinuite de concurența chineză. Au fost luate și măsuri dar doar de tip economico- marfar.

  Să ne amintim blocajele la importuri sau chiar embargouri ( oțel,anvelope, jucării, lapte praf, vin, medicamente,etc) motivate, mai mult sau mai puțin credibil dar având întotdeauna ca substrat protejarea propriilor producători . Iată însă că suntem puși în fața unei situații inedite: teama de China generează o decizie mai mult politică decât economică.

 Astfel,Bruxelles-ul a transmis celor 28 de state membre UE o circulară cu două obiective majore privind relațiile cu China. Primul obiectiv este ca orice negociere bilaterală cu China să nu treacă peste liniile directoare de negociere stabilite la nivel comunitar. Al doilea obiectiv este ca statele membre să informeze Bruxelles-ul în legatura cu eventualele acorduri incheiate cu China. Circulara a fost transmisă de Bruxelles cu câteva zile înainte de summitul liderilor din China și statele Europei Centrale și de Est, care va avea loc la Bucuresti în 25-29 noiembrie, și vine pe fondul ingrijorărilor liderilor comunitari față de o posibilă strategie chineză de tip "divide și cucerește", pentru a pune presiune pe UE în disputele cu Beijingul.

  Intrarea Chinei în Europa pe ușa din dos a țărilor central și est europene nu poate conveni Bruxelles-ului mai ales în situația în care nu dispune de un mecanism eficient de ieșire din recesiune și nici de potențialul necesar îndeplinirii , măcar parțial, a obiectivelor Agendei Lisabona.

 Cum apare în acest caz respectiva circulară transmisă celor 28 de state membre ?

 Ca o banală și pur diplomatică reamintire a regulilor comunitare sau ca pe un semnal al temerii pe care UE o are față de conștientizarea pericolului de a-și diminua influența și controlul asupra membrilor central și est europeni atrași de mirajul capitalului chinez ?

 Înclin să cred că a doua posibilitate este mai plauzibilă.

 

 

China s-a ”trezit”, dar România ?

 

 

   Situația economică a României și nevoia ei acută și imediată de capital nu mai trebuie explicate. Până în prezent, ne-am descurcat cu finanțările troicii și încercăm să ținem un echilibru între două centre de putere : Uniunea Europeana și Statele Unite ale Americii. Iată că apare și al treilea centru care, deși ne interesează mai puțin geopolitic, ne interesează enorm economic. Aportul de capital chinezesc prin investiții directe sau de portofoliu ar rezolva multe din problemele pe care le avem.

  Suntem oare îndeajuns de ” trezi” pentru a înțelege că lumea nu începe și nu se termină nici la  Bruxelles și nici la Washington? Vom înțelege și noi, așa după cum polonezii, ungurii, cehii sau slovacii au înțeles de mult, că a fi comunitar nu înseamnă a-i nega pe extracomunitari și că relațiile economice exagerat de mult orientate doar spre câteva țări din UE crează o dependență periculoasă ?

  Deocamdată, România doarme.