COȘEA : 2014, un an înşelător pentru economie

Interviu Curierul Național

 

Coşea: Se va crea impresia că este un an bun care va duce economia în sus, dar bazele sunt artificiale ceea ce înseamnă că 2015 va deconta toate cheltuielile
"Creşterea economică din 2013 este pierdută prin cheltuielile guvernamentale mai mari şi prin evaziune, deci nu avem o bază solidă de declanşare a economiei în 2014"

Produsul Intern Brut al României a crescut anul trecut cu 3,5%, potrivit primelor estimări ale Institutului Naţional de Statistică (INS), semnificativ peste cele mai recente prognoze ale autorităţilor (2,8%) şi analiştilor, după un avans de 5,2% în ultimul trimestru faţă de octombrie-decembrie 2012. Pentru 2014, Guvernul şi FMI mizează pe un avans economic de 2,2%.
"Anul 2014 va înregistra o creştere a consumului intern nu foarte mare, dar va înregistra, pentru că Guvernul având două elemente electorale importante de rezolvat va forţa creşterea veniturilor. Decontarea acestor creşteri care se face pe bază ireală - pentru că nu avem o creştere corespunzătoare a productivităţii muncii - se va face după alegeri în anul 2015. Deci, 2014 după părerea mea este un an înşelător, se va crea impresia că este un an bun care va duce economia în sus dar bazele sunt artificiale ceea ce înseamnă că 2015 va deconta toate cheltuielile. Asta şi pentru că această creştere economică a anului 2013 nu este valorificată productiv. Creşterea economică din 2013 este pierdută prin cheltuielile guvernamentale mai mari şi prin evaziune, deci nu avem o bază solidă de declanşare a economiei în 2014 ci doar această impresie că economia merge bine. Efectele nu sunt încă cunoscute, deci nu am mari speranţe că anul 2013 va fi continuat cu o rată de creştere măcar asemănătoare în 2014 şi în continuare", a declarat, pentru Curierul Naţional, analistul economic, Mircea Coşea.
Întrebat care sunt principalele provocări pentru acest an, Coşea a indicat anul electoral, situaţia incertă a agriculturii, rata de schimb valutar şi posibile mişcări sociale. "Principala provocare este anul electoral, deci instabilitate politică. În al doilea rând, nu cunoştem încă situaţia agriculturii în 2014, nu ştim dacă ea va fi la fel de bună ca în 2013 ca să ne ducă mai departe. O altă provocare este rata de schimb care în an electoral nu întotdeauna urmează drumuri economice, anumite sinuozităţi datorită contracţiilor sociale şi politice care au loc. De asemenea, cred că în 2014 vom mai avea încă o provocare importantă şi anume cred că vom avea posibilitatea unor mişcări sociale", a precizat analistul.
El a afirmat că nu putem să negăm că la această dată economia României conform statisticii arată mai bine decât ne-am fi aşteptat. "Este o conjunctură favorabilă de care România a beneficiat, în principal o reluare, este adevărat nu foarte tumultoasă, dar o reluare a pieţei auto în Europa de Vest, iar exportul nostru a contribuit. Un lucru extraordinar de important, covârşitor, este producţia agricolă care a forţat şi exportul de cereale, deci este absolut conjunctural", a explicat Coşea.
Potrivit fostului ministru al Economiei, avansul PIB de anul trecut "se datorează în primul rând unor factori naturali, - meteodependenţa agriculturii româneşti, de această dată  a fost un factor favorabil, şi, în al doilea rând, activităţii bune pe care capitalul străin şi multinaţionalele o au în România, ele fiind la baza exportului pe care l-am avut.
Întrebat pe ce se vor baza motoarele creşterii economice în 2014 şi ce sectoare ar trebui prioritizate de către Guvern, Mircea Coşea a arătat că nu există deocamdată niciun fel de imagine asupra intenţiei Guvernului de a folosi această creştere economică ca o bază pentru menţinerea trendului şi în acest an.

Veniturile suplimentare, anihilate de creşterea preţurilor

"Guvernul nu are niciun fel de opţiune, iar cea pe care o are este contradictorie. Adică Guvernul intenţionează ca pe lângă export să promoveze şi o creştere a consumului intern, lucru pe care îl face contradictoriu. Măsura aceasta cu reducerea ratelor la jumătate la credite este una cu efecte perverse mai mari decât efectele pozitive şi foarte greu de pus în aplicare", a explicat Coşea principalele provocări ale anului 2014.
Toate veniturile pe care Guvernul le-a dat sau intenţionează să le dea suplimentar populaţiei prin măsurile pe care ni le-au spus pentru a forţa consumul vor fi anihilate în mare măsură prin creşterea preţurilor care este explicată prin introducerea accizei de la 1 aprilie, a explicat analistul economic, făcând referire la majorările deja făcute ale salariilor şi pensiilor, la creşterile salariului minim dar şi la  elemente care sunt încă în discuţie precum reducerea CAS şi a impozitării pe profitul reinvestit.
"Acciza la combustibil va avea un efect de cascadă, un efect în lanţ asupra tuturor preţurilor la produse şi la servicii în România. Mai este şi taxa pe stâlpi, pe instalaţiile industriale, care va contribui şi ea la ridicarea preţurilor, mai este liberalizarea preţului la gaz care va conta în sensul creşterii şomajului pentru că multe întreprinderi care folosesc gazul nu mai pot să mai lucreze în continuare. Mai este creşterea preţului la gigacalorie care a desfiinţat practic producţia de legume şi fructe autohtone în solarii şi sere", a mai spus Coşea, precizând că 2014 are şi măsuri pozitive de aşteptat încă nu puse încă în practică şi măsuri negative care contrabalansează într-un fel măsurile pozitive.

>

Interviu Coșea :Sistemul bancar ramane in zodia fuziunilor si in 2014. Afla ce mutari pregatesc creditorii din Romania

 

Datorita potentialului relativ modest de crestere pe care il ofera acest an afacerilor din domeniul bancar, fuziunile vor reprezenta o strategie dezirabila si in 2014. Dincolo de avantajele strategice evidente ale reorganizarii pietei, fuziunile vin la pachet si cu o serie de riscuri care pot afecta piata romaneasca, precum restructurarile masive de personal si politizarea conducerii.


Aspectele pozitive si negative ale fuziunilor pe piata bancara


"In general, in alte tari si in alte perioade, fuziunile au reprezentat o sporire a capacitatii de finantare a economiei si o oarecare liberalizare conceptuala a politicilor bancare in sensul unei mai mari implicari in economia reala si a unor mai mari libertati in ceea ce priveste alegerea clientilor" a declarat pentru Business24 Mircea Cosea.
Exista de asemenea si alte aspecte pozitive, precum repozitionare pe piata a unor banci care par sa fie mai puternice si care din acest punct de vedere vor avea un cuvant mai greu de spus in relatia cu BNR si in relatia cu alte banci comerciale pe piata.

Pe de alta parte, exista si efecte negative. Acestea sunt legate de o anumita tendinta de monopolizare a politicilor bancare pe piata creditului comercial, de o oarecare impunere din partea bancilor puternice aparute din fuziuni a unor criterii de evaluare a creditului si a elementelor principale ale acestuia cum ar fi termenul, dobanzile, garantiile.

De asemenea, vor exista aspecte negative si din punct de vedere al raporturilor pe piata muncii, pentru ca de obicei aceste fuziuni sunt urmate de restructurari masive de personal, de sedii, de locatii. "Acestea sunt elemente care duc la crestrea numarului somajului in randul personalului bancar" sustine analistul.

In acelasi timp, efectele negative ar putea sa apara si din punctul de vedere al bancii care face fuziunea si care, reprezentand o banca din strainatate, ar putea sa aduca in Romania un punct de vedere mai clar si mai precis al unor banci din strainatate privind expunerea pe piata romaneasca.

Nu in ultimul rand, mai exista un efect negativ pe care analistul economic il previzioneaza, si anume acela al "politizarii consiliului de administratie si al conducatorilor, pentru ca presiunea politica va juca un rol important si in fuziunile pe piata romaneasca, prin negocieri cu banca mama sau chiar prin niste presiuni care sunt mai putin cunoscute in culise."

Fuziunile continua in 2014

Directorul Directiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteza, a aratat ca in materia fuziunilor in 2014 exista doua banci care "se tatoneaza", dupa ce au ajuns la concluzia ca exista compatibilitate atat pe protofolii cat si pe modelul de afaceri.

"Actionarul uneia doreste, iar actionarul celeilalte si da si nu. Una dintre institutii este din grupul doi de banci, cu o cota de piata intre 1% si 5%, cealalta este cu o cota sub 1%. Niciuna dintre cele doua banci nu este din Grecia", a detaliat Cinteza.

Oficial insa, mai multe banci sunt de vanzare, iar cele mai plauzibile tranzactii ce s-ar putea realiza in 2014 sunt vanzarea unui pachet minoritar de actiuni al Bancii Comerciale Carpatica si preluarea subsidiarelor Millennium Bank si Marfin Bank.

Agenda celor mai probabile tranzactii ale anului 2014

Millennium Bank: Millennium BCP, cea mai mare banca listata din Portugalia in functie de active, se va retrage din Romania prin vanzarea subsidiarei Millennium Bank, care detine sub 1% cota de piata, decizia facand parte dintre masurile de restructurare convenite cu reprezentantii Comisiei Europeane. Termenul limita convenit cu Comisia Europeana pentru vanzare este iunie 2015, insa banca asteapta cu incredere sa gaseasca in 2014 un cumparator.

Marfin Bank: Intr-o etapa mult mai avansata de derulare a pricedurii de vanzare se afla si Marfin Bank. Tranzactia preconizata cel tarziu pana la finalul anului nu s-a realizat, insa banca cipriota este in continuare de vanzare.

"Fuzionarea se poate face si in conditii in care avantajele nu sunt imediat vazute, pentru ca cel care fuzioneaza cu putere mai mare mizeaza pe preluarea cotei de piata pe care o are cealalta banca. In cazul Marfin Bank, cel care face fuziunea s-ar incarca cu o serie intreaga de defecte, de nereguli si de daune. Este o chestiune greu de relizat pana la tremenul dat de FMI", a declarat analistul Cosea.

Banca Comerciala Carpatica: Atunci cand apar discutii despre banci locale de vanzare, Banca Comerciala Carpatica ocupa un loc special, in ultimii ani vehiculandu-se cateva informatii despre posibili pretendenti ai institutiei de credit din Sibiu. In final insa, nu s-a infaptuit nimic.

"In cazul bancii Carpatica, o fuziune ar insemna o incercare de a o salva in ultima instanta si nu prin culoarul asigurarilor, ci pe cel bancar. Dar ar fi o exceptie. Eu nu pun in discutie cazurile particulare, in care se incearca sa se salveze o banca sau sa salveze o situatie care atrage dupa ea mai multe cutremure politice" sustine analistul.

Alte banci din Romania scoase la vanzare

In conditiile in care trebuie sa isi retraga activitatile din toate tarile din regiunea Europei de Est, grupul bancar National Bank of Greece (NBG), care detine 85% din actiunile Bancii Romanesti, cauta cumparator pentru banca.

De asemenea, Volksbanken AG (VBPS), banca mama a Volksbank Romania, are in vedere vanzarea subsidiarei locale dupa ce banca ruseasca Sberbank a cumparat cea mai mare parte din subsidiarele europene ale Volksbank.

"Acestea sunt banci cu cote foarte mici pe piata si ele vor fi pana la urma cuprinse intr-un proces de fuzionare. Din punctul meu de vedere, procesul de fuziune va fi influentat si de marile banci care vor intra in joc pentru a castiga cote de piata. Astfel, bancile mici pot fi atrase intr-o fuziune cu o banca mai mare. Intre ele e mai greu sa fuzioneze pentru ca toate bancile mici vin cu defecte" concluzioneaza Mircea Cosea.

Sursa: Business24.ro

 

 

 

Interviu Mircea Cosea: Acordul cu FMI este mai curand unul politic decat economic

Autor: Larisa Nicolae

 

 

 

Un nou acord cu FMI are in vedere doar capacitatea Romaniei de a se imprumuta mai ieftin, iar relatia pe care vrem sa o innoim cu FMI va intarzia si mai mult trecerea Romaniei spre o cale activa de dezvoltare, a declarat analistul economic Mircea Cosea intr-un interviu acordat Business24.

In opinia sa, Romania este un stat capturat de interese de grup si interese mafiote.

Potrivit afirmatiilor lui Christine Lagarde, economia Romaniei ar trebui alimentata nu doar de exporturi, ci si de consum si investitii. Usor de zis, greu de facut. Poate reprezenta directia sugerata de FMI un impuls suficient de puternic pentru o revigorare a creditarii?

E greu de spus pentru ca doamna Lagarde sustine una si in realitate face alta. Cerintele pe care FMI le are, relativ la Romania, privind restructurarile, privind tot ceea ce inseamna privatizare, sunt inca masuri care nu au nimic de-a face cu relansarea economica.

Este foarte greu sa te bazezi pe consum, atat timp cat nu ai o crestere a veniturilor, atat timp cat nu poti sa controlezi inflatia si somajul, atat timp cat nu poti sa reduci importul de produse vitale. Acestea sunt lucruri care suna frumos, dar in politica economica sunt greu de realizat in Romania, care inca nu si-a gasit nici un fel de orientare spre o relansare economica adevarata.

Care sunt domeniile economice cheie ale Romaniei pe care Guvernul ar trebui sa se concentreze pentru atragerea de investitii?

Este foarte greu de spus, pentru ca directiile pe care Romania le are prin celebrul plan de dezoltare prezentat acum cateva zile sunt destul de periculoase, pentru ca tranforma Romania intr-o tara care produce doar materii prime si energie pentru altii, pentru ca ea nu are industriile necesare pentru prelucrarea acestor bunuri.

Infrastructura si agricultura sunt si ele niste dorinte, fara sa fie puse in practica, pentru ca noi nu am folosit asa cum au folosit bulgarii fondurile europene, noi am cautat alte fonduri, care au fost sifonate.

Deci, deocamdata cred ca singura cale adevarata de relansare a economiei romanesti, nu imediat si nu spectaculos, este o elibereare fiscala mai mare a sectorului privat. Cred ca in sectorul fiscal trebuie sa se gandeasca mai mult, in sensul facilitarii crearii locurilor de munca, pentru ca atunci economia privata isi va gasi drumul spre dezvoltare si spre crearea de locuri de munca.

Deocamdata insa, politica aceasta de restrictie bugetara si faptul ca ne laudam cu un buget cu un deficit foarte mic, nu ma duce cu gandul ca putem astepta in viitor astfel de masuri. Noi vrem sa avem cifre frumoase, ca eventual, ministrii sa fie aplaudati pe la Bruxelles sau prin alta parte, dar in spatele acestor cifre frumoase, adica un deficit foarte mic, se ascunde o realitate foarte sumbra.

In momentul de fata, Romania nu are capacitatea trecerii la o disciplina financiara fara sacrificii foarte mari facute populatiei, si cred ca este momentul in care trebuie sa se intelega ca aceste sacrificii au ajuns la o limita periculoasa. Calcule foarte simple arata ca in iarna viitoare s-ar putea ca intretinerea la un apartament cu trei camere sa coste aproape cat nivelul salariul mediu pe economie.

Sefa FMI a vorbit si despre finantarea economiei si a sustinut necesitatea folosirii fondurilor europene pentru infrastructura. In opinia dvs, are Guvernul parghii, dar si determinare sa lupte cu mafia autostrazilor pentru a impune un sistem european in cazul proiectelor de infrastructura?

Nu. Asa cum am spus inca din 2002, Romania este un stat captiv. Este un stat capturat de interese de grup si interese mafiote. Nu am incredere in guvernarea Ponta, nu am incredere in sensul ca nu are puterea sa se lupte cu mafia.

Nu cred ca exista azi, in Romania, o forta destul de puternica pentru a se lupta cu mafia, nu numai din domeniul infrastructurii ci din toate domeniile, pentru ca aceasta mafie este profund politizata, este sustinuta de interese electorale puternice. Cei care conduc Romania de la guvern sau din parlament sunt prinsi in niste chingi asa puternice, incat practic nu pot sa faca decat ce li se spune sa faca, sau ceea ce convine acestei mafii sa se faca.

Din punctul meu de vedere, Romania este intr-o situatie destul de dificila si nu din punct de vedere economic, ci din punct de vedere al democratizarii vietei economice. Viata economica nu-i democratizata in Romania, nu avem o piata liberea, piata este subordonata interesului politic, a clientelei politice care continua sa isi traga beneficiu nu din relatiile de piata, nu din contracte, ci din clientelism pilitic cu bugetul de stat.

Lagarde a sustinut garantarea creditelor pentru IMM-uri si pentru alte sectoare care nu par atat de "prietenoase la risc", cum vor bancile. Ce fac alte state pentru a incuraja sistemul bancar sa se apropie si de acest sector mai putin prietenos, decat cel al titlurilor de stat?

Alte state au avut grija si sa luam exemplu cazul Poloniei, sa pastreze capital autohton in sistemul bancar si de asigurari. Polonia are o banca de stat foarte importanta, a statului polonez, care nu este guvernata de legea mamei, care este in alta tara.

Bancile din Romania, care sunt sucursale ale bancilor straine, chiar daca dau impresia ca asculta reglementarile BNR, ele de fapt urmeaza politica bancii mama si aceasta politica este de protejare a expunerilor in tarile cu probleme. Si in Romania, considerata o tara inca cu probleme din punct de vedere financiar, protejarea expunerii inseamna implementarea intr-un mod cat se poate de modest in economia reala.

Bancile sunt interesate sa lucreze cu statul pentru ca este un client serios si mai putin interesate sa lucreze cu economia reala. Deci, finantatrea IMM-urilor sufera si din acest punt de vedere. Statul poate sa garanteze si ar face bine sa garanteze creditele IMM-urlor, dar aici apar doua lucruri care sunt greu de realizat: in primul rand disponibilizarea fondurilor si in al doilea rand, din nou, aparitia unor elemente de coruptie pentru ca in categoria IMM vor intra intreprinderi foarte mari care, peste noapte, se impart in zeci de intreprinderi mici si mijlocii.

Lagarde sustine ca ar fi nevoie si de un acord Viena 3 pentru ca IMM-urile din Romania sa aiba parte de finantare. Cum comentati recomandarea?

Nu cred ca este posibil in actualele conditii. Ar fi bine sa fie asa, dar actualele conditii nu sunt favorabile unui nou acord Viena 3. Nu cred ca este posibil pentru ca bancile au inca problemele lor, iar raportul dintre banca centrala europena si bancile comerciale din spatiul Schengen inca nu s-a solutionat in asa fel incat sa dea nastrere la o incredere si la o stabilitate. Este o idee buna, dar greu de pus in practica.

Discursul lui Lagarde s-a concentrat mai putin pe restructurare si privatizare ca alta data si s-a orientat mai mult catre crestere economica. Este FMI multumit de situatia companiilor de stat?

FMI este foarte interesat ca bugetul statului sa fie alimentat de aceste companii considerate serioase, pentru ca, daca bugetul este alimentat, isi primeste si Fondul inapoi banii pe care i-a imprumutat. Companiile de stat din Romania nu trebuie confundate cu companiile de stat din alte tari.

Companiile de stat din Romania merg prost, nu pentru ca sunt de stat, ci pentru ca apartin statului roman, ori statul roman este un stat care conduce companiile sale nu cu experienta managerilor adevarati, ci cu clienti politici. Exista lipsa de competenta, in primul rand, iar in al doilea rand , statul roman considera companile de stat o sursa de venituri pentru alegeri. Ele finateaza partidele, de aceea au intrat intr-o gaura neagra.

FMI vea sa privatizeze aceste societatii cat mai repede ca sa scape de gaurile negre, dar nu il intereseaza ce se intampla dupa, spre exemplu cati someri vor fi care vor contribui dupa la aparitia altei gaurii negre, dar in buget. Nu-l intereaza daca se creeaza o piata monopolista, cum probabil va fi cazul la CFR Marfa. Sunt lucruri pe care guvernantii ar trebui sa le aiba in vedere.

Acordul cu FMI nu este un acord economic decat partial. El este un acord politic in primul rand. Accepti politica Fondului, risti sa devii o tara dependenta pe termen lung si periculos de finantele internationale si de pietele globale, care nu intotdeauna sunt prietenoase. Cred ca in acest moment, in acest acord pe care guvernul vrea sa il faca, ar trebui mai multa nuantare si mai multa atentie.

Eu nu cred insa ca mai este nevoie. Acest acord are in vedere doar capacitatea Romaniei de a se imprumuta mai ieftin. Daca mai facem inca un acord, de preventie probabil, este un lucru care nu ar avea decat un singur avantaj, acela care ar da Romaniei o mai mare credibilitate pe piata internationala. Dar, pentru Romania nu cred ca este bine, pentru ca in interior se va practica in continuare un regim de austeritate mascat, nu ca inainte, nu atat de dur, dar care ar duce la o crestere importanta a somajului si la o inflamare serioasa a climatului social.

 

 

Mircea Coșea

22 februarie 2014

 

 

                       Legea terenurilor agricole : trădare sau prostie ?             

 

 

 

Camera Deputaţilor a adoptat cu 256 de voturi "pentru" și doar 51 de voturi "împotrivă" proiectul Legii terenurilor agricole.
     Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a spus, în plen, că este o lege foarte bună şi că a profitat de cererea de reexaminare a preşedintelui pentru a simplifica şi mai mult procesul de vânzare a terenurilor aflate în extravilan. "Cu alte cuvinte, cetăţeanul care doreşte să vândă nu trebuie să facă decât un singur drum la primărie, unde trebuie să meargă cu oferta pe care o are pentru vânzarea terenului respectiv, după care aşteaptă acasă, primăria îi va transmite acasă, pe cale poştală, avizul pentru vânzare sau dacă sunt alte problem” a precizat ministrul.

    Deci, este simplu, bine și frumos !

    Am devenit și mai europeni iar domnul ministru și mai lăudat pentru grija pe care o poartă agriculturii românești.

   Consider adoptarea acestei legi de către clasa politică aflată în present la guvernare ca pe un act iresponsabil posibil de explicat fie prin trădarea interesului național, fie prin incompetență și prostie.
  Nu sunt adeptul și nici măcar simpatizantul celor care încearcă să atace actul de vânzare a terenului românesc către străini prin aclamarea patriotardă a nevoii exclusive de păstrare a patrimoniului național doar în posesia cetățenilor români. Mi se pare comică și desuetă apelarea la poeziile lui George Cojbuc sau la luptele
”seculare” ale străbunilor noști pentru pământ.
  Lumea s-a schimbat mult și, volens nolens, trebuie să admitem libera circulație a capitalului și legile pieței globalizate dar, există limite și nuanțe de care trebuie să ținem seama.
 Mă așteptam ca cei care au votat să aibă în vedere măcar două evenimente relative recente. Primul este creșterea economică record a României în 2013, unanim acceptată ca fiind rezultatul aproape exclusive al producției agricole. Al doilea este faptul că tot în 2013, Petrom a obținut și el un profit record dar care în cea mai mare măsură a fost capitalizat nu în România ci de către OMV în Austria. Este cunoscut faptul că Petrome a înregistrat anul trecut câştiguri istorice de aproape 1,1 miliarde euro, și că a generat  jumătate din profitul OMV. Profiturile record ale companiei Petrom demonstrează că OMV a făcut "afacerea secolului" în urmă cu zece ani. Statul român s-a ales la momentul tranzacţiei din 2004 cu suma de 669 milioane euro, dintr-o valoare totală a tranzacţiei de 1,5 miliarde euro.

  Nimic din aceste cifre nu a trezit atenția parlamentarilor ?

  Concluzia este însă extreme de simplă : pe de o parte, tragem concluzia că agricultura este cel mai important element  de creștere, fiind, de departe, cel mai reprezentativ factor de avantaj comparativ de care dispunem; pe de altă parte,reieșe foarte clar faptul că vânzarea resurselor natural și minerale   (hidrocarburi, teren agricol) conduce la pierderea substanțială a capacității României de a capitaliza în interiorul și în favoarea țării valoarea adăugată obținută prin explotarea propriilor resurse.

  Nici un străin nu va pleca cu perolul nostru în canistră sau cu pământul în sacoșe dar, prin vânzarea resurselor, va pleca cu rodul folosirii acestora, privând economia românească de posibilitatea finanțării politicilor economice și sociale. În timp ce OMV se autofinanțează prin petrolul românesc, statul roman nu se poate finanța decât prin împrumuturi externe, cu consecințe dramatice asupra viitorului.
 O țară nu are șanse să se dezvolte sănătos și durabil decât în măsura în care reușește să capitalizeze intern rezultatele valorificării resurselor sale ( naturale, intelectuale, cultural,etc)
 Legea vânzării pământului lezează orgoliile naționale dar mult mai important este faptul că reprerzintă încă o lovitură dură dată societății și economiei românești în eforturile lor de a capitaliza intern rodul muncii și resurselor noastre.

 Nu reușim să uităm celebrul și umilitorul refren : munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă.

------------------------------------- 

                              

Mircea Coșea

21 februarie 2014

 

                               La ce este bună creșterea economică ?

 

    Poate vă întrebați la ce este bună creșterea economică, adică a PIB-ului ?

    Simplu : la dezvoltare.
    Poate vă mai întrebați și la ce este bună dezvoltarea ?
    Simplu : la obținerea unei stări mai bune a economiei care , direct sau indirect, duce la o îmbunătățire a condițiilor de viață ale populației.
     Dar poate vă întrebați și la ce este bună această creștere economică record de peste 3% a economiei românești  dacă nu a contribuit cu nimic nici la dezvoltare și nici la îmbunătățirea condițiilor de viață ?
    Într-adevăr, deși s-a întregistrat o creștere record, economia românească nu a reușit să aducă nimic în plus populației. Ba din contră, situația s-a înrăutățit din punctul de vedere al puterii de cumpărare și în foarte scurt timp, pentru a acoperi găurile din buge,t se vor introduce acciza pe carburant și așa numitul impozit pe stâlp. Explicația este deja cunoscută. A fost doar o creștere conjuncturală fără efecte imediate și nici de perspectivă asupra stării economiei.
   Dar a fost o creștere !
   O creștere care ne-a situat pe primul loc în Europa.
   Oricum am lua-o , este un succes și un argument de netăgăduit în favoarea imaginii României. Nu este de neglijat faptul că România a reușit să fie mai dinamică decât toți ceilalți 27 membrii ai UE.
   Iată că mai avem un răspuns la întrebarea inițială : la ce este bună creșterea economică ? Este bună și pentru imagine. În primul rând pentru imaginea pe piețele de capital. Încrederea investitorilor și a creditorilor externi crește față de potențialul românesc, crește încredere în capacitatea de dezvoltare a pieței interne și, în consecință, față de capcitatea de valorificare mai bună a  capitalului investit în România decât în alte țări care n-au reuși să crească atât de mult. Piața de capital este mai interesată de cifra creșterii decât de modul cum ea se reflectă în viața de zi cu zi a populației.
   Este un moment important pentru schimbarea conceptului de guvernare. Sub aureola creșterii record, guvernul ar putea declanșa o politică mai dinamică și mai agresivă de atragere a capitalului străin și de obținere a unor credite cu bobânzi mici pentru finanțarea programelor de investiții.
  Din păcate, suntem pe punctul de a pierde această șansă deoarece pentru orice investitor atractivitatea unei zone nu este dată doar de ritmul de creștere ci și de un alt important ” indicator” al siguranței investiției care este stabilitatea politică.
  Nu este nevoie să scriu nici măcar o frază despre stabilitatea politică. Ceea ce se întămplă în prezent la nivelul coaliției de guvernare a ajuns un fel de ” breaking news comic” pentru oricine dintre noi. Încet dar sigur, clasa noastră politică distruge orice șansă de a valorifica ceea ce ne-a dat Dumnezeu, căci de la el avem creșterea economică record. Fără ploile Lui n-am fi avut cu ce să ne lăudăm.

  Bună e vorba aia : Dumnezeu îți dă dar nu-ți bagă în traistă.

-------------------------------

 

 

 

     

In memoriam                                                 

 

                                                        TITA

 

    A plecat dintre noi actrița Ruxandra Sireteanu.

    Eu îi spuneam Tita. Așa i se spunea când, cu mulți ani în urmă, a fost colegă de clasă și cea mai bună prietenă cu sora mea . Și sora mea a plecat dintre noi. A plecat demult, în 1980. Nu m-am mai văzut cu Tita după moartea surorei mele dar i-am urmărit cariera. O carieră strălucită, demnă de talentul și cultura sa , necontaminată de microbul cabotinismului din arta economiei de piață.

  Nu a fost o vedetă de televiziune și nici nu i-a acordat primăria o stea pe asfalt, nu a făcut publicitate farmaciilor și nici nu a fost invitată la Măruță. Nici măcar nu a fost ” profesor” la vreo media academy.
 Și-a trăit viața cu demnitatea celui care a înțeles că actorul trebuie să rămână actor chiar dacă teatrul devine un SRL sau un IMM.
 A înțeles că actorul este unul dintre principalii artizani ai actului de importanță națională a culturalizării cetățeanului de rând, a celui care prin teatru poate lua contact cu marile valori culturale ale umanității, uitate de multe ori în ultimii douăzeci de ani sub presiunea manelistică și telenovelistică.
Tita a fost fata unui alt adevărat actor : maestrul Nicolae Sireteanu. De la el a moștenit nu numai talentul ci și respectul față de spectator. Artistul emerit  Nicolae Sireteanu venea săptămânal la școala unde învăța fiica sa pentru a se întâlni cu copiii. Spunea că pentru a deveni ” spectator de teatru” trebuie să te pregătești din copilărie prin cât mai multă lectură și, mai ales, prin obținerea capacității de a înțelege personajul nu ca pe un individ izolat ci ca pe un simbol al unei situații.
 Îmi amintesc că am asistat la o astfel de întâlnire de la școala surorii mele când maestrul Sireteanu a explicat ce a vrut să spună Eminescu în Scrisoarea a III-a și cum ar trebui să fie recitată. Spunea că Eminescu nu a vrut să descrie o bătălie ci modul demn în care voivodul  Mircea aborda bătălia cu otomanii. Cred că aveam vreo 10-12 ani dar îmi amintesc că m-a făcut să mă simt mândru că mă chema ca pe voivod iar, mai tărziu, am cumpărat cu cinci lei de la librăria care se afla pe locul actualului Hotel Dorobanți ( Howard-Johnson) poeziile lui Eminescu în Editura pentru toți. Fără îndoială  Nicolae Sireteanu a contribuit la orientarea lecturii mele la acea vârstă

  Odată cu Ruxandra Sireteanu se stinge o familie de actori.

  O familie care a lăsat mult în urmă și căreia îi datorăm mult.

Petrolul românesc îi îmbogăţeşte pe austrieci

Actualitate Companii - Andreea Stoica / andreea.stoica@curierulnational.ro
(citeste alte articole de acelasi autor »)

Petrom a avut anul trecut un profit-record de  aproape 1,1 miliarde euro, jumătate din bani mergând la grupul austriac OMV, acţionarul majoritar al companiei
Coşea: Profitul-record este rezultatul unui mediu prielnic pe care ţara noastră îl oferă companiilor, prin redevenţe mici şi printr-o piaţă nereglementată
"Deşi România nu înregistrează o creştere economică importantă, preţul la combustibil este în continuă creştere"

Petrolul românesc îi îmbogăţeşte pe austrieci, în condiţiile în care Petrom a avut şi în 2013 o contribuţie importantă la profitul acţionarului său majoritar, OMV. Activând pe o piaţă nereglementată, un nivel al redevenţelor foarte mic şi preţuri în creştere la carburanţi, România este un loc "prielnic" în care corporaţiile să facă profit şi pe care să îl transfere proprietarilor din alte ţări.
Petrom a anunţat astăzi un profit net record de aproape 1,1 miliarde de euro, în creştere cu 13% faţă de 2012. Din cele 1,085 miliarde euro profit atribuibil acţionarilor, compania austriacă cu deţinere majoritară la Petrom, OMV, va primi circa 553 milioane euro, iar statul român şi Fondul Proprietatea, care au fiecare câte 20%, vor primi câte 217 milioane euro. Restul acţionarilor, care au în total 9,35% din SNP, vor împărţi aproximativ 100 mil. euro.
Astfel, profitul-record anunţat de Petrom este rezultatul unui mediu prielnic pe care ţara noastră îl oferă companiilor, prin redevenţe mici şi printr-o piaţă nereglementată şi neconcurenţială.
Analistul economic Mircea Coşea a declarat pentru Curierul Naţional că profitul-record de aproape 1,1 miliarde de euro nu este surprinzător. "Deşi România nu înregistrează o creştere economică importantă, preţul la combustibil este în continuă creştere", a spus acesta, adăugând că Petrom nu a avut anul trecut investiţii la nivelul pe care l-a promis.
"Piaţa distribuţiei de carburanţi nu este o piaţă liberă, ci una în care există un monopol, o înţelegere privind preţurile", a mai spus Mircea Coşea.

Companiile îşi fac jocul după propriile reguli

Analistul economic a explicat că Petrom activează pe o piaţă care nu este reglementată cum ar trebui, deşi Consiliul Concurenţei a început să analizeze această industrie, nu a ajuns încă la nişte concluzii finale şi nici nu a luat măsurile pe care ar fi trebuit să le ia.
"Există un climat bun pentru ca aceste companii să aibă profituri-record şi pentru că redevenţele sunt mici", a completat Mircea Coşea, adăugând că  în aceste condiţii profitul Petrom va continua să fie şi mai ridicat în următorii ani.
Potrivit acestuia, Petrom este un posibil investitor serios, dar până atunci, în contextul în care piaţa este neconcurenţială, creşterea profiturilor este un rezultat al faptului că jucătorii îşi fac jocul după propriile reguli.
"Petrom are un program de investiţii promiţător, iar dacă Guvernul se ţine de cuvânt şi nu mai impozitează profitul reinvestit, compania ar putea deveni un investitor serios", a încheiat Mircea Coşea.

 

 

         ”   Quand la Chine s’eveillera, le monde tremblera ” ?

 

     Celebra frază napoleoniană ” Quand la Chine s’eveillera, le monde tremblera”  (Când China se va trezi, lumea va tremura), devenită celebră ca titlu al best sellerului publicat de membrul Academiei Franceaze Alain Peyreffite în 1980, cred că trebuie citată cu semnul întrebării. Oare chiar s-a trezit China și dacă da, chiar va tremura lumea?

 

  Cum și când s-a ” trezit” China

 

  ”  Modelul chinez de dezvoltare, denumit de literatura economică  melting-pot,este   o combinație de puțin leninism, o doză de liberalism, mai multe doze de confucianism și o picătură de social democrație europeană” (Jean-Michel Quatrepoint : ”Mourir pour le Yuan. Comment eviter un guerre mondiale” Francois Bourin Editeur.2011.)

  Astfel,milenara cultură chineză  nu s-a oprit la descoperirea busolei, monedei,  hârtiei, rachetei, mătăsii sau prafului de pușcă. A descoperit și un mod de combinare a ceea ce părea că nu se poate combina : comunismul cu capitalismul.     Economia chineză este o economie mixtă extrem de bine controlată  de o forță politică inteligentă și pragmatică ce a lăsat sectorul privat să se dezvolte. A fost deschisă economia pentru marile societăți mutinaționale cu condiția de a transfera tehnologiile cele mai moderne și a facilita ,prin marketingul lor, exportul produselor spre cele mai competitive piețe occidentale. Dezvoltarea spectaculoasă a acestei curioase economii mixte s-a datorat însă nu numai eforturilor în planul politicii interne ci și efortului guvernamental de a accede la Organizația Mondială a Comerțului, facilitând exportul spre țările occidentale și Japonia prin liberalizări vamale.

      Reformele economice nu au fost nici precedate, nici acompaniate și nici urmate de reforme politice. Liberalizarea economiei nu a însemnat și liberalizarea politică, nefiind făcute nici un fel de concesii în domeniul pluripartitismului, al drepturilor omului, al libertăților civice sau ale libertății de exprimare.

   China a obținut succese economice spectaculoase și o creștere importantă a nivelului de trai al unei populații de peste un miliard de persoane construind cu ajutorul unui stat autoritar și un partid unic o economie de tip capitalist înalt concurențională.

       Criza nu a putut fi însă ocolită. Pentru prima dată în ultimle două decenii s-a încetinit ritmul de creștere, au apărut dificultăți la export, s-au intensificat mișcările revedicative ale muncitorimii, s-au aplificat probleme pieței imobiliare, se prefigurează o fugă a capitalului național spre țări mai stabile.

   Din ce în ce mai mulți analiști  au o părere sceptică despre viitorul ecomomic al Chinei.   Ultimii ani au adus pe piața previziunilor o mulțime de studii cu concluzii îngrijorătoare, chiar pesimiste privind capacitatea economiei chineze de a rezista nu numai actualei crize dar și variatelor procese de reașezare a zonelor de putere într-o lume a globalizării neoliberale. De la Nouriel Roubini la Jean Luc Buchalet, o pleiadă de cercetători ai Chinei au criticat fie faraonismul investițional, fie lipsa de politici sociale, fie lipsa de drepturi democratice, fie discrepanțele teritoriale, fie supraîncălzirea economiei, fie poziția față de Tibet și Taiwan, fie alte și alte elemente care apăreau în concepțiile lor ca iminente pericole pentru progresul , dezvoltarea și stabilitatea viitoare a Chinei

 Este oare posibil ca în contextul acestor dificultăți reale, China să-și urmeze drumul spre supremația economică mondială ?

  Se crede că dificultățile vor continua și că tipul de economie mixtă practicat până în prezent și-a epuizat avantajele, evidențiind tot mai des dezavantaje atât în planul evoluției sociale, al inegalităților de venituri și, mai ales al inegalității dezvoltării regionale.Conștienți de aceste pericole, decidenții politici chinezi încearcă o perfecționare și o adaptarea a modelului de dezvoltare la noile condiții.

 Al XII-lea plan cincinal ( 2011-2015) este o dovadă în acest sens. Numită  ”creștere intensivă”, dezvoltarea pe această perioadă încearcă să reorienteze modelul economico social într-o direcție mai adecvată cerințelor și restricțiilor competiționale ale periadei post criză, cu instrumente de politică economică mai flexibile în scopul impulsionării consumului intern, a activităților de progres tehnic prin cercetare-dezvoltare și , ma ales, prin echilibrarea raportului cost/benficiu la nivel macroeconomic ceea ce ar duce la diminuarea inegalităților în raportul investiții productive/servicii sociale. Cu toate acestea,  se asteaptă ca economia chineză să-și pondereze creșterile în  următorii ani, cifrele estimate ajungand până la 8 procente, deși de aproape un deceniu creșterea de 8 procente a fost considerată oficial, de catre autoritățile  chineze, ca fiind minimul necesar pentru a menține stabilitatea socială. A doua putere economică a lumii nu se poate  mândri nici cu o poziție  importantă în termenii performanțelor indicatorilor dezvoltării umane.  Calculați de către Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare ( PNUD) pe baza a trei criterii :  calitatea serviciilor medicale, accesul la educație și nivelul material de trai, acești indicatori situează China doar pe locul 89, mult în urma principalilor ei competitori economici: Statele Unite ale Americii, Japonia, Germania sau Marea Britanie. Ca urmare, autoritățile chineze încearcă să navigheze printre două pericole: unul este acela al supra-stimulării economice, care poate produce inflație, iar celălalt este cel al scăderii economice prea bruște care ar putea determina un șoc social.Măsurile în domeniul politicii monetare  se lasă încă așteptate, dovadă că autoritățile nu au ajuns încă la o concluzie certă privind ireversibilitatea încetinirii ritmului de creștere, încercând să contracareze prin stimularea investițiilor interne în proiecte gigantice de infrastructură ca și prin căutarea unor noi oprtunități de plasare a unor disponibilități financiare pe piețele străine.( Liming Wang : ” Rising China in the Changing World Economy”. Routlege.2012;)

 

 

 

 

                     De la primul la al doisprezecelea plan cincinal de dezvoltare

 

                   Perioada                                            Obiective                                                              

 

                1953 – 1957                                 Creșterea producției industriale cu 15% prin

                                                                   realizarea a 156 de mari proiecte  ale

                                                                   politicii de industrializare. Depășirea produc-

                                                                   ției industriale a Marii Britanii și ajungerea din

                                                                   urmă a porducției industriale a Statelor Unite ale

                                                                   Americii.

                1958 – 1962                                 Accelerarea creșterii producției de oțel și a recol-

                                                                   telor agricole . Continuarea procesului de industria-     

                                                                   lizare. Depășirea producției industriale a Marii Brita-

                                                                   nii și ajungerea din urmă a producției industriale a

                                                                   Statelor Unite ale Americii.

               1966 -  1970                                 Pregătirea pentru război și punerea industriei de

                                                                   apărare pe o poziție prioritară. Accelerare cercetării

                                                                   inovării, tehnicii și tehnologiei în industria de apă-

                                                                   rare. Dezvoltarea transporturilor și infrastructurii.

                1971 – 1975                                 Continuarea pregătirii pentru război prin modernizarea

                                                                   industriei militare. Punerea agriculturii și a infrastruc-

                                                                  turii pe poziții prioritare în alocarea investițiilor.

                1976 -  1980                                 Înnoirea conceptelor și strategiilor de dezvoltare prin

                                                                   promovarea reformelor economice de dezvoltare a

                                                                   instituțiilor și instrumentelor pieței.

                1981 – 1985                                 Continuarea procesului de implementare a reformelor

                                                                  de restructurare și modernizare a economiei. Realiza-

                                                                   rea unei creșteri minime a producției industriale și

                                                                  agricole cu 4-5% anual.

                1986 – 1990                                Continuarea și consolidarea procesului de reformare a

                                                                  economiei. Dublarea PIB față de 1980. Începerea

                                                                   procesului de edificare a unei societăți cu un nivel

                                                                   mediu al bunăstării.

                1991 – 1995                                Adâncirea și consolidarea reformelor economice prin

                                                                  trecerea la o economie de tip ” opening-up policy”.

                                                                  Modernizarea structurii industriale, ridicarea ritmului

                                                                  de creștere economică de la  6 la 8-9% anual.

              1996 – 2000                                  Creșterea PIB/capita de patru ori față de 1980.

                                                                  Eliminarea sărăciei prin permanenta ridicare a nivelu-

                                                                  lui de trai în cadrul unei economii socialiste de piață.

               2001 – 2005                                 Concentrarea pe dezvoltare și restructurare prin

                                                                  implementarea celei de a treia etapă a transformării

                                                                  Chinei într-o țară din categoria ” upper-midle income”

               2005 – 2010                                 Continuarea procesului de modernizare și creștere a

                                                                  competitivității internaționale.Dublarea PIB/capita în

                                                                  2010 față de 2000.

               2011 – 2015                                Cercetarea științifică devine prioritate națională. Con-

                                                                 tinuarea procesului de modernizare și restructurare

                                                                 economică. Stimularea creșterii cererii interne.

                                                                 ( În 2015 ponderea serviciilor în PIB va trebui să ajungă la 47%

                                                                 față de 43 % în prezent.Rata urbanizării va atinge 51% față de

                                                                 47% în 2010; ponderea cercetării-dezvoltării în PIB va fi de

                                                                 2,2% față de 1,8% iar ponderea energiilor ecologice în total

                                                                 consum energetic va fi de11,4% față de 6% în prezent.)                    

               

 

Sursa : National Development and Reform Commission. Xinhua News Agency. 2011.

 

 

 

  Politica ” deal win-win”

 

 Nu există nicio îndoială că asistăm nu doar la o ” trezire” a Chinei în termenii  amenințători formulați de Napoleon Bonaparte ci și la ” trezirea” la realitate a întregului complex al economiei globale. A devenit clar pentru întreg mapamondul că, indiferent de dificultăți sau probleme de dezvoltare, nimic nu se mai poate întâmpla în relațiile și raporturile economice globale fără a ține cont de forța Noului Imperiu de Mijloc. Este edificator în acest sens faptul că însăși președintele Barack Obama  a trebuit să realizeze acest lucru. Chiar dacă la summitul APEC de la Honolulu din 2011 a declarat că Statele Unite ”s-au săturat de practicile comerciale si monetare ale Chinei” și a insistat ca statul chinez să permită monedei naționale să crească în valoare pentru a nu mai aduce daune companiilor americane,  oficialii chinezi au raspuns acuzațiilor declarând că” nu se pot supune unor regulamente economice internaționale pe care nu le-au semnat.
Dacă regulile sunt facute de comun acord și China ia parte la luarea deciziilor, atunci China le va respecta. Dacă aceste reguli sunt făcute de una, sau câteva țări, atunci China nu are obligația sa le respecte".

  Intrarea ”elefantului în magazinul cu porțelanuri”, ca să folosim expresia lui Pascal Lamy , adică a Chinei în Organizația Mondială a Comerțului, este regretată azi de puterile occidentale dar este prea târziu.Atunci s-a considerat  minor pericolul ca elefantul să spargă porțelanurile. Nu s-a estimat bine capacitatea Chinei de a depăși atât de rapid stadiul de  ” made în China”pentru a ajunge în stadiul ” made by China”.După 13 ani de la intrarea Chinei în OMC este cam târziu să contești locul și rolul său în comerțul internațional și să încerci să-i impui restricții sub pretextul respectării unor regului de joc dacă nu au fost cunoscute și acceptate de aceasta.

   Pentru a dezactiva eventualele căderi de ritm, considerate pericole majore pentru atingerea obiectivului supremației mondiale, China abordează în prezent politica  ”deal win-win ”( ” emergence pacifique”) , adică un asemenea fel de manifestare a influenței economiei chineze la nivel  mondial încât să se asigure avantaje de ambele părți, și de partea economiei mondiale dar și de partea economiei chineze.

 Conceptul  deal win-win stă la baza interesului evident pe care China îl are de a-și utiliza disponibilitățile financiare pe piețe străine. Pătrunderea acestor diponibilități într-o maniera masivă pe arii economice largi, cum ar fi continentul african  sau suprafețe imense de teren agricol din Peru până în Ucraina, arată interesul valorificării unui nou și important avantaj pe care l-a căpătat în ultimii zece ani economia chineză. Este avantajul trecerii la o altă etapă a prezenței Chinei în economia mondială.

 După faza ” made in China” și ” made by China” s-a trecut la faza ” Paid by China”.

 Este faza în care concurența de piață pe care China o face economiilor occidentale prin raportul marfar cost/calitate este dublată de o concurență mult mai puternică, aceea a capitalului. Disponibilitatea de capital pe care  China o are în prezent, potențată de conceptul win-win al valorificării acestuia pe piața globală ca și de dificultățile actuale ale piețelor de capital occidentale, conferă Chinei posibilitatea accesării rolului de actor principal pe piața internațională a capitalului.

 

Oare chiar ” tremură” cineva ?

 

  Un eveniment recent mă determină să cred că într-adevăr cineva a început să tremure de frica Chinei. Nu este un secret că Uniunea Europeană și, în general, economiile occidentale nu s-au simțit bine în ultima perioadă , acuzând de multe ori necazurile pricinuite de concurența chineză. Au fost luate și măsuri dar doar de tip economico- marfar.

  Să ne amintim blocajele la importuri sau chiar embargouri ( oțel,anvelope, jucării, lapte praf, vin, medicamente,etc) motivate, mai mult sau mai puțin credibil dar având întotdeauna ca substrat protejarea propriilor producători . Iată însă că suntem puși în fața unei situații inedite: teama de China generează o decizie mai mult politică decât economică.

 Astfel,Bruxelles-ul a transmis celor 28 de state membre UE o circulară cu două obiective majore privind relațiile cu China. Primul obiectiv este ca orice negociere bilaterală cu China să nu treacă peste liniile directoare de negociere stabilite la nivel comunitar. Al doilea obiectiv este ca statele membre să informeze Bruxelles-ul în legatura cu eventualele acorduri incheiate cu China. Circulara a fost transmisă de Bruxelles cu câteva zile înainte de summitul liderilor din China și statele Europei Centrale și de Est, care va avea loc la Bucuresti în 25-29 noiembrie, și vine pe fondul ingrijorărilor liderilor comunitari față de o posibilă strategie chineză de tip "divide și cucerește", pentru a pune presiune pe UE în disputele cu Beijingul.

  Intrarea Chinei în Europa pe ușa din dos a țărilor central și est europene nu poate conveni Bruxelles-ului mai ales în situația în care nu dispune de un mecanism eficient de ieșire din recesiune și nici de potențialul necesar îndeplinirii , măcar parțial, a obiectivelor Agendei Lisabona.

 Cum apare în acest caz respectiva circulară transmisă celor 28 de state membre ?

 Ca o banală și pur diplomatică reamintire a regulilor comunitare sau ca pe un semnal al temerii pe care UE o are față de conștientizarea pericolului de a-și diminua influența și controlul asupra membrilor central și est europeni atrași de mirajul capitalului chinez ?

 Înclin să cred că a doua posibilitate este mai plauzibilă.

 

 

China s-a ”trezit”, dar România ?

 

 

   Situația economică a României și nevoia ei acută și imediată de capital nu mai trebuie explicate. Până în prezent, ne-am descurcat cu finanțările troicii și încercăm să ținem un echilibru între două centre de putere : Uniunea Europeana și Statele Unite ale Americii. Iată că apare și al treilea centru care, deși ne interesează mai puțin geopolitic, ne interesează enorm economic. Aportul de capital chinezesc prin investiții directe sau de portofoliu ar rezolva multe din problemele pe care le avem.

  Suntem oare îndeajuns de ” trezi” pentru a înțelege că lumea nu începe și nu se termină nici la  Bruxelles și nici la Washington? Vom înțelege și noi, așa după cum polonezii, ungurii, cehii sau slovacii au înțeles de mult, că a fi comunitar nu înseamnă a-i nega pe extracomunitari și că relațiile economice exagerat de mult orientate doar spre câteva țări din UE crează o dependență periculoasă ?

  Deocamdată, România doarme.